Crezi că întunericul poate ascunde gândurile şi ochii şi adevărul, că paharele de vin ţin locul unui curaj pe care nu l-au inventat nici zeii, în vremuri nemuritoare. Şi priveşti în jos pentru a ridica mai apoi capul, să-i vezi sclipirea din suflet, atunci când ochii ei nu-ţi mai spun nimic nou. Era frig dar se făcuse cald de la prea multe întrebări care nu vor primi niciodată răspunsurile dorite, dar care au rostul de a linişti, pentru o noapte, alte sute pline de nelinişti. I-ai insuflat ambiţii mari pe care le pierduse de la prea mult bine şi nu ştie dacă s-a pierdut sau s-a regăsit în sfârşit, dacă te-a pierdut sau te-a câştigat pentru totdeauna, chiar dacă scaunele se vor mai roti şi oamenii vor mai veni sau vor mai pleca. Nici nu mai contează, atâta timp cât a învăţat să accepte că lucrurile în viaţă nu sunt întâmplătoare, căci Haosul l-a aranjat Cineva cu grijă, pe rafturi pline de poveşti. Iar ei i-au plăcut mereu poveştile cu pilde scrise printre rânduri.
Am aproape 3 ani de când încerc să redau, în cuvinte puţine, poveştile mele şi ale altora. Uneori a lipsit intriga, alteori deznodământul, uneori am inventat personaje în care v-aţi regăsit mulţi, alteori am vorbit eu despre mine, aşa cum m-am simţit şi m-am văzut în mijlocul vostru sau departe de voi. Şi mi-e drag când vă aud că-mi cereţi articole noi, cu aceeaşi sete care m-a cuprins pe mine în ultima vreme, de citit. Şi mi-e iarăşi drag că unii mă citiţi pe ascuns şi n-o să-mi spuneţi asta niciodată, dar daţi mereu refresh la pagina asta plină de dulceaţă de portocale 🙂 Simt că merită, la sfarşit de zi, să mă aşez obosită în faţa laptop-ului şi să mai mulţumesc încă o dată unui om care m-a rugat ani de zile să nu mă opresc din scris. Poate ar fi trebuit să-l ascult mai mult atunci când era încă în viaţă şi-mi preda, de la catedră, cuvinte. Pentru că ele conduc lumea, prin noi.
La multi ani! 😉
