Dacă ți-aș spune un secret despre mine, crezi că ai putea să-l ții cu tine pentru totdeauna, fără să-mi dezvălui gândurile, amintirile și intențiile? Și dacă ar fi să nu mă înțelegi, îmi promiți că-mi vei spune adevărul și numai adevărul, dar mă vei lăsa să-mi trăiesc nebuniile înainte de a-mi pierde entuziasmul de copil mare, lăsat liber într-o lume colorată de ambiții și oamenii lor?
Mai e timp. Mai ai timp.
Să afli secrete, să arunci cuvinte, să le iei înapoi.
Să fii sigur că vrei și poți, să te îndoiești apoi de tine, să te sprijini pe alții.
Să înveți din greșeli, apoi să le faci din nou.
Să schimbi direcția după soare, după oameni, după sentimente. Și apoi să le pierzi pe toate. Dar să nu te întorci din drum.
Să-ți fie drag, să-ți fie dor, să-ți pară rău, să-ți pară bine. În ordinea asta.
Eu nu mai cred de mult în timpul potrivit, pentru că mă limita la etape pe care n-am reușit să le respect niciodată, la idei pe care n-am putut să mi le însușesc, la sentimente pe care n-am știut să le stăpânesc. Dar cred în oamenii și lucrurile potrivite care pot face dintr-o zi, o viață.