Şi povestea începe, de obicei, cu o dimineaţă senină, un păr dezordonat şi o cafea cu lapte. Dar cum milioane de dimineţi încep aşa, nu ştii niciodată dacă va fi o zi banală în papuci de vară sau una extraordinară, cu fiori pe şira spinării, cu zâmbete necontrolate şi duşuri reci pentru a coborî simţul realităţii de la mansardă, unde s-a pitit, zice el, de căldură.
Cu tălpile goale, cu unghiile roşii şi sub transparenţa hainelor albe de in, te laşi sedus(ă) de fapte cărora alte anotimpuri le-ar da alte dimensiuni.
Vara nu se scriu cărţi, dar se adună poveşti cărora egoismul le va cenzura din cuvinte atunci când le va veni timpul să fie scrise. Pentru că unele lucruri sunt fermecătoare tocmai pentru că nu vor fi ştiute niciodată decât de voi.
Minunat :*
Ei, ei, de unde asta ca vara nu se scriu carti? 🙂
Asta e doar o viziune de “ne”scriitoare. Dar daca te-ai apucat deja, caci am simtit un fin apropo’ …:)) succes la cuvinte si spor la povesti…la traitul lor 🙂