Încercând, cu mâinile goale, să-mi dau seama dacă a sosit sau nu iarna (pe mine fulgii ăia firavi nu m-au convins şi nici cele “- n” grade din termometre) am ieşit din casă grăbită, cu o destinaţie precisă, spre un loc la fel de cald ca şi casa mea, unde eram aşteptată să întregesc trio-ul de astă-vară. După plimbările lungi de acum două săptămâni, frumoase dar obositoare peste măsura cizmelor mele nemaiumblate (şi care zac acum distruse în debara), n-am îndrăznit să mă mai avânt în expediţii kilometrice la pas mărunt, aşa că mi-am început ritualul de dezgheţare a celei mai murdare maşini din parcare. Mă rog, a doua cea mai murdară, dar cu prima rază de soare, i-am promis o bucurie cu spumă.
Unul din ceasurile din oraş îmi arăta clar data: 24 februarie. Având în vedere că iarna trecută indica -80 de grade, nici nu mi s-a părut ciudat…am avut chiar o milisecundă de fericire că vine primăvara peste o săptămână şi nici n-a fost nevoie să mi-o doresc prea mult 🙂 Trecem prin acea perioadă urâtă când nu mai e nicio umbră de toamnă prin copaci, dar nici sezonul de sărbători nu şi-a instalat încă luminile colorate pe străzi. E acel gri care mă dezgustă după ce am gândit şi trăit în culori în ultimele luni. Oricum, sunt sigură că e liniştea dinaintea “furtunii” de decembrie, o lună în care toate se întâmplă pe repede-nainte pentru a-ţi demonstra încă o dată că timpul trece mereu în defavoarea noastră, dacă-l lăsăm să se scurgă la întâmplare.
Mă întreba cineva aseară dacă aş putea locui într-un oraş ca agitatul New York. Nu numai că aş putea, dar mi-ar plăcea să nu am timp de întrebări inutile şi să valorific toate momentele zilei prin întâmplări şi cu oameni care să mă ajute să înţeleg tot ce nu-mi pot da seama singură, fără a fi trăit în prealabil. În timp ce alţii se retrag devreme în zone liniştite şi renunţă la zgomotul oraşului, mie începe să-mi placă din ce în ce mai mult să adorm în secunda în care pun capul pe pernă, de oboseală. Sunt acele 10 secunde, în care mă cuibăresc sub plapumă, care mă fac să înţeleg că toată ziua a meritat trăită la maxim.
Se zice că trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, dar şi dacă va veni ziua în care mă voi plânge de prea mult, voi să ştiţi că-mi va plăcea, doar că uneori ne mai şi victimizăm, din dorinţa de a fi mângâiaţi.