Am făcut o pauză prea mare de la scris și mi-e greu să încep, căci se învârt cuvintele cu prea mare repeziciune în capul meu. Ar fi trebuit să-mi fac niște ciorne ori de câte ori am mai descoperit o bucățică din Univers în tot acest timp. De foarte multe ori adun povești simple si pline de insemnatate de la birou, de la metrou, de pe strada sau mai știu eu de pe unde mă găsește viața în acel moment. Și, în mintea mea, mă grăbesc să le schițez pe toate în cuvinte, întrebări, răspunsuri sau morale. După care ajung seara acasă, bag cheia în ușă, arunc pantofii, deschid ușa de la frigider (oftez), o trântesc la loc și mă arunc pe canapea. Și s-a zis cu toate planurile. Mă rog doar să vină o zână bună să-mi șteargă rimelul, să-mi bage telefonul la încărcat și să mă acopere în timp ce eu încep deja să visez. Sună cunoscut? Dacă o să ziceți Nu e din cauză că, probabil, nu vă dați cu rimel.
– Urli dupa timp dar, de fapt, ți-l umpli cu orice te ajută sa scapi de tine.
– Nu-i adevărat…sunt prea mulți oameni, prea multe locuri, prea multe de făcut și prea multe dorințe. De unde timp?
– E vorba de alegeri. Intotdeauna facem niște alegeri, dar nu inainte de a ne asigura că putem arunca vina, în cazul eșecurilor, pe oricine sau orice n-are gură să se apere. Când vreodată o să se certe o variabilă cu tine?
A fost suficient să scriu un cuvânt, ca să simt că m-am întors acasă.