Libertatea de exprimare şi acţiune a angajatului, aplicată în marile corporaţii, e ok ca şi concept. Adică vă place că puteţi să vorbiţi pe mess-ul intern cu şefu’ şi că nu trebuie să-l rugaţi dacă vreţi să lipsiţi 20 minute pentru o problemă personală, ci doar să-l anunţaţi. Că cică toată lumea e prietenă cu toată lumea, LOL! (Scuzaţi-mi limbajul de mess, da’ se ia!)
Da’ ştiţi care-i problema? Că de fapt nu-i nimeni prieten cu nimeni. De fapt nouă ne convine să ne tragem de şireturi cu toată lumea, că aşa avem noi un fetiş cu şireturile (urmări ale unei prea lungi perioadei comuniste sau ceva de genu’) şi atunci o dăm pe aia cu “friendly corporation” şi “your manager is your friend” de se tăvălesc americanii, nemţii şi restul popoarelor care echilibrează balanţa pe planetă, de RÂS. De ce?
*Pentru că la noi e atât de prost înţeles conceptul, încât angajatul a ajuns să ţipe iar superiorul să-i vorbească în şoaptă (şi aici se aplică, după cum spune I., teorema “vorbeşte-i pe un ton calm că sigur scade şi el decibelii” şi alte psihologii extraordinare de la pagina 134 din manualul “Cum să fii un bun manager”). Angajatul ţipă în continuare, căci el n-a citit manualul.
*Pentru că oricât de multe beneficii i-ar acorda corporaţia, el este mereu nemulţumit şi se simte nedreptăţit că primeşte doar 75% reducere la abonamentul la fitness când ar fi putut să meargă pe gratis: “Ce cred ăştia, că-mi iau ochii cu 75%? ” ????WTF?
*Pentru că dacă dă de 2 ori din mâini şi din picioare, superiorul este “înduioşat” şi îi face pe plac. Dacă se şi dă cu curu’ de pământ, e clar. Funcţionează mai ca nurii unei blonde într-o închisoare de bărbaţi.
*Pentru că este lăsat să creadă că fără el firma n-ar funcţiona, când de fapt e coada la uşă până în Palestina de oameni buni cărora nu li s-a dat nicio şansă.
E confortabil mediul ăsta, nimic de zis. Ce nu-mi place sunt oamenii care nu mai ştiu să aprecieze şi să respecte, ghidându-se după principiul “I’m the king of the world and you are the world”. Well, fuck off! E exact ca în familiile alea, unde copiii sunt răsfăţaţi prea mult, până ajung să creadă că orice li se cuvine şi că Pământul se învârte în jurul lor. Păi nu copiii sunt de vină.
P.S. A-mi fi iertate englezismele. Tot de la corporaţie mi se trage.