Am mai crescut puţin

A fi diplomat în relaţiile cu cei din jur nu înseamnă că nu ai un milion de lucruri urâte de spus. Că nu simţi nevoie de a ataca, atunci când te simţi atacat (un instinct animalic de altfel, dar în situaţii de supravieţuire suntem la fel de “animale” ca şi ele…poate chiar mai mult). Dar poate la un moment dat, vine o vârstă, o perioadă, o etapă (sau cum vreţi să-i spuneţi) când te gândeşti de două ori înainte de a “arunca cu noroi”, înainte de a “plăti cu aceeaşi monedă” sau a “declara război” celor care “au ceva de împărţit cu tine”… şi am pus ghilimele tocmai pentru că sunt nişte clişee, pentru că aceste combinaţii de cuvinte sunt, în unele cazuri, ridicole. Pentru că, la 20 nu mai gândeşti ca la 15 şi nici la 30 ca la 20 (şi tot aşa, mai departe, în viaţă), pentru că nu mai vrei să pari ridicol(ă), pentru că ştii să accepţi că uneori mai şi pierdem şi, ce-i drept, ne datorăm măcar să pierdem frumos şi cu demnitate. Orgolii rănite… cine n-a trecut prin asta? E urât, e dureros, e nedrept, ştim! Iar reacţiile la cald… periculos de nocive pentru imaginea şi integritatea noastră.

V-aţi compromite pentru a vă răzbuna? Sau poate e cazul să ne maturizăm puţin…