30 Niste ani de existență și gânduri nescrise. Dacă mă iei repede, nu ştiu exact câţi sunt, căci de aia am buletin. Şi cică-i bine să nu-i numeri.
* Olteancă aflată departe de casă, 10 ani de Timisoara si tot mai multi de Bucuresti. Inima se imparte intre multe case.
*Blog-ul a început ca un moft la început de 2010. Deşi era mai mult o dorinţă. Şi o promisiune făcută cuiva care a crezut în mine şi m-a rugat să nu mă opresc din a scrie. Am vrut să-i trimit link-ul pe la a 3-a postare, dar l-am pierdut. Pe Om. Şi n-a mai aflat niciodată.
* Primesc şi citesc mailuri de bun-simţ pe adresa: [email protected]
Ce-i drept stiam de blogul tau, am intrat pe acest blog, dar niciodata nu am stat sa citesc …. nu doar sa frunzaresc (timpul – pe care alta data il negociam la mica publicitate, de genul “vand timp liber”), si … dupa ce am intrat … surpriza (pentru mine surpriza) – imi place.
Asa ca spor la treaba in continuare si iti doresc sa mai “furi” o coronita si de aici.
P.S. Oameni putini, persoane multe!
Mersi Alinu’, cu drag din patria mama 😀 te pup si te asteptam inapoi din La Bella Italia 🙂
Uneori, dupa ce isi indeplinesc misiunea lor in viata noastra, oamenii pleaca. Dar nu inseamna ca ii pierzi. Ci pur si simplu, faci loc altora, cu alte misiuni. 😉
Ai dreptate, Miruna 🙂
blogul pentru tine e un moft? eu tind sa cred ca e mai mult o solutie!:D
A fost moft. Acum e dependenta mea :))
Anca… felicitari pentru articolele tale 🙂 Imi plac la nebunie 🙂 .
Grupul iubitoarelor de ciocolata si cu mine asteptam urmatoarea postare :P.
Multumesc,Iasmi! 🙂 Te pup! Urmeaza …:D
Anca, eu cred ca Omul acela inca ne urmareste de Acolo si este fericit sa iti citeasca “trancanelile”.
Sper din tot sufletul 🙂 Ce bine ca mi-ati amintit, sa-mi caut revistele pe-acasa, sa le recitesc 🙂