…nu e chiar cel mai simplu lucru. Că-i destul de greu să te apreciezi corect, fără să te vezi mai deştept şi mai frumos decât eşti 😀 Ai stat vreodată să te gândeşti la tine şi să te caracterizezi în 3 cuvinte? Mie mi se pare greu, subiectiv şi limitator. Ştiu cum sunt, dar aş putea să scriu o poveste. Dacă o transcriu cu “liniuţe” e ca şi cum mi-aş pune etichete. Iar singurele etichete care-mi plac sunt alea de pe borcanele cu dulceaţă.
Evaluarea vine în cele din urmă de la cei din jur, subiecţii interacţiunilor interumane. Contează doar pentru tine cum crezi tu că eşti. Pentru mine contează să te cunosc, să te văd cum gândeşti şi ce faci, apoi îmi dau eu cu părerea, dacă îmi permiţi. Şi dacă suntem 100 cu aceeaşi părere, n-om fi noi tocmai degeaba.
Nu cred în oamenii care spun că nu-i interesează părerea celorlalţi despre ei (“ceilalţi” nu sunt indivizii care cataloghează din plăcerea obişnuinţei, ci aceia care contează şi au un rol în viaţa ta) . E acel clişeu folosit adesea pentru a ascunde frustrări pe care nimeni nu le recunoaşte, că-i mai interesant şi simplu să arunce o frază de genul ăsta decât să reflecte puţin asupra lor. E aşa greu de acceptat? Caracterul e definit de comportament. Iar comportamentul generează comportament. Mă-nţelegeţi.