"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Mi-e tare dor. Dor tare.
Mi-e tare dor. Dor tare.

Mi-e tare dor. Dor tare.

M-am surprins de multe ori zâmbind către oamenii care se opresc și reacționează, către cei cu răbdare față de alții, cu interes față de lume (în toată complexitatea cuvântului), cu sinceritate față de ei inșiși, cu intenții curate și fără pretenții de a primi inapoi ceea ce au dat cu mâinile-amandouă. Cred că decența mă liniștește cel mai mult, indiferent de urâtul zilei, de insuficiențele interioare care nu se văd prin cămășile călcate în grabă.

Mi se umple sufletul uitandu-mă la copiii care se bucură cu ochi mari si buni, Dumnezeiești, de un cadou de la un Moș Crăciun care există și de atenția nemărginită a celor mai mari ca ei, către care privesc cu admirație. În 10-15 ani, ei vor fi noi și sper din suflet să-și păstreze gândurile bune pe care le au acum, uitându-se spre viitor. Să nu fie adevarat că ne stricăm copiii. Nici ai noștri, nici ai altora, nici ai nimănui. Mi-e dor să fiu ei, să știu că am în fața un milion de ocazii să cad și să mă ridic, să greșesc și să mă răzgândesc. Să plec, să mă intorc, să visez cum cuceresc lumea, dar s-o iubesc și s-o respect, chiar daca drumurile par intortocheate uneori și nimeni nu ți-a spus că va fi așa.

Mi-e dor să mă plictisesc, din când în când. Luxul celor care aleargă de nebuni, pentru că le e teamă să se oprească, e plictiseala. Vreau să mă uit la albastrul ăla frumos al cerului, să ma privesc in ochi in oglinda si sa ma uit din minut în minut la ceas. Si să fiu aceeași de mai devreme. De ani buni numărăm viața în duminici, iar mie mi-e tare dor de minute. Sunt zile si săptămâni în care nu se întâmplă nimic și, dintr-o dată, în câteva minute, trăim cât pentru două vieți.

Mi-ar plăcea să văd că, oricât de goi ne-ar arunca ai noștri in lume, dacă ne-au imbrăcat pe dinauntru, nu ne vom pune haine urâte și nici fapte grele pe umeri. Căci, nu ne batem joc de bogăția unor oameni care au crescut în noi o lume și au modelat propria lor Coloană a Infinitului, spre care privesc frângându-și mâinile de neliniște și bucurie în același timp.

Ce-mi doresc eu, ca un om copil mare ce sunt, de Crăciun? Decență, bun simț și elegantă. În suflet, în gândire și în fapte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.