Inevitabil va fi bine

Am spus de nenumărate ori că aprilie e luna mea specială, în care toate se leagă și se dezleagă într-un mod miraculos. Cine mi-a oferit-o a crezut că a reușit să mi-o și ia înapoi, când, de fapt, ea a rămas cu mine în tot acest timp. A rămas să-mi dea zile însorite și muzică frumoasă, oameni dragi, nopți magice trăite cu ochii deschiși și sufletul adunat, cu sărutări furate și îmbrățisări înapoiate.

În aceeași măsură în care nu prea știu cum să primesc cadourile, ador să le ofer. Și-mi ies surprizele și zâmbetele, uneori și lacrimile scontate. Dacă auziți de un job în domeniul ăsta, dați-mi un telefon. 🙂

La sfârșitul lunii am fugit la București, c-așa-i frumos când ți se face dor de el. De București, zic. Am avut onoarea să văd o legendă vie a muzicii rock și unul dintre cei mai buni chitariști pe care mi-a fost dat să-i aud. Lângă mine, la Sala Palatului, am avut legenda mea proprie și personală, tata. Biletul meu acolo a fost surpriza lui și cred că nu-mi ieșea cadou mai frumos de ziua lui, nici dacă i-aș fi cumpărat un magazin intreg de orice vreți voi. Momentele sunt gratis și, cu toate astea, de neprețuit. Noi doi, pe Calea Victoriei, într-un oraș pe care el îl urăște și eu îl iubesc…victoria finala 🙂 Mi-a ieșit și asta.

Când toți fugeau spre liniște, eu am ales să merg în direcția de unde se auzeau cele mai multe claxoane și numărai cele mai multe suflete pe metru pătrat. Am ales să merg pe jos, să respir primăvară cu noxe și să transpir multe grade-n termometre, pentru ca noaptea să mă prindă în parc, speriindu-mă de niște rațe sălbatice apărute de nicăieri, sub același clar de lună pe care mi-l amintesc din alte nopți și alte episoade de-ale mele. Cuvintele le mai uit, dar elementele ce compun propriu-zis momentele, niciodată. Așa că, atunci când îți povestesc pe lângă ce castani am trecut acum 15 ani când am mers de la școală spre port, să ne uităm la Dunăre cum curge, să mă crezi pe cuvânt că ăia erau castani.

De ce prefer aglomerația urbană, n-aș ști nici eu. Poate pentru că vreau să-mi demonstrez ceva, pentru că mă ambiționează uneori cele mai ciudate lucruri. Chiar și ăla de a reuși să ajung acasă prin aglomerație, fără să-mi pierd mințile 🙂

După 2 săptămâni de absență, te reobișnuiești greu cu bunul-simț exagerat și cadourile neașteptate, cu liniștea nocturnă și vecinii care-ți aranjează preșul de la ușă în fiecare dimineață. Undeva, cândva, zidul ăsta de protecție se va sparge. Dar, inevitabil, va fi bine.

316896_271148546248954_196143903749419_882020_1226139383_n

Please follow and like us:

Tags: , , , , , ,

One Response to Inevitabil va fi bine

  1. […] 3 luni am scris postarea asta neștiind ca urmează să se schimbe totul în scurt timp. Sau poate că știam. Sau poate că […]

Leave a Reply