"M-a cuprins melancolia gândindu-mă la viitor, aşa că m-am apucat să fac dulceaţă de portocale. Este uimitor cum te înveseleşti când rupi feliile de portocale sau freci podeaua." David Herbert Lawrence
Fuga după soare
Fuga după soare

Fuga după soare

Cândva, in 2 mii și-un pic, o sa stau la casă. O să am o curte nu foarte mare, dar viu colorată. O să am copaci, cel puțin 2, să pot dormi la umbra lor în după-amiezile calde de vară. O să am ronduri de flori și  o masă rotundă de lemn, asezonată cu o vază plină de narcise galbene și lalele, proaspăt culese din grădina mea. Voi ăștia cu mese de plastic o să înțelegeți de ce, după ce veți veni în vizită la o cafea făcută la ibric.

Undeva, într-un colț de lume, mult mai aproape decât sensul larg al expresiei, casa mea nu va fi nici portocalie, nici roz, nici verde. Va fi o casă, în cel mai noncoloristic sens al cuvântului, dar va avea neapărat țiglă roșie pe acoperiș… așa ca-n amintirile mele despre cele mai frumoase case în care am locuit. Într-o mansardă mare voi așeza toți anii numărați în obiecte și amintiri. Pentru ca generațiile următoare să știe că dacă vor să-și caute explicațiile genetice ale caracterului sau temperamentului, le pot descoperi printre cutiile prăfuite. Și mă pot iubi sau detesta pentru asta.

Cumva, în viața asta ocupată, voi reuși să-mi fac timp să stau la soare, cu ochii închiși și să miroasă a iarbă udă și a asfalt încins. Și eu să am tălpile goale.

Din visul unei dimineți de primăvară.

2 Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.