Atenție, se închid ușile.

Piata Victoriei. Se închid ușile.
Am nimerit fix în mijlocul conversației.

– Și, în rest, ești bine? Ce-ți fac fetele?
– Da, sunt relativ bine. Probleme la birou toată ziua… mai renovăm și apartamentul…treabă multă și nervi mulți, aia e 🙂
Aia mare s-a mutat la casa ei de vreo 2 ani. Și-a luat credit cu Prima Casă. A zis că avea nevoie de un loc al ei, că nu ma voia să schimbe chirii toată ziua. Și s-a descurcat singurică. Ne-am bucurat foarte mult pentru ea… și eu și ta-su’. Ambițioasă și descurcăreață ca mine, ce să zic! (râde pe înfundate, oarecum rușinată dar și mândră de ce-a zis)
– Câți ani are acum?
– 28. Are serviciu bun, casa ei, frumoasă e, deșteaptă e… dar niciun gând de măritat. Nu știu ce să mă fac cu ea. Nici nu pot să deschid gura pe tema asta, că începe să râdă și schimbă subiectul sau îmi închide telefonul sub diferite pretexte 🙂
………………………..
– 30! Fiu-meu. Și dacă îndrăznesc să-l întreb de căsătorie, se enervează și pleacă bombănind. Până și la copii reacționează mai bine, pare mai puțin speriat. Și bunică de m-ar face… nu mi-ar mai trebui nici nuntă.
– Nu știu ce vor, de fapt, copiii ăștia ai noștri. Încotro aleargă? Pentru ce și cu ce preț?
– Treaba lor! Eu am obosit să fiu personajul negativ. Alte timpuri, alte alegeri, altfel de lume. Ne adaptăm și-i suținem sau stăm triste și numărăm zilele. Tu ce preferi?
Liniște.

La următoare stație au coborât împreună zâmbind, lăsând o dâră de parfum fin în urma lor, în ultimul metrou de noapte.

Cred că toți aleargă, pentru că AZI au unde. Au uși deschise, au așteptări mari și dorințe diverse. Câți oameni sunt, atâtea alegeri. Câte reușite, atâtea dezamăgiri.

Tags: , ,

Leave a Reply